Teodorovici face lumină: Supraimpozitarea pensiilor speciale nu putea face obiectul unei OUG

Teodorovici face lumină: Supraimpozitarea pensiilor speciale nu putea face obiectul unei OUG
Publicat: 05/09/2019, 19:30

Eugen Teodorovici a depus la Senat, în caliate de senator PSD, un proiect de lege care prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. De asemenea, proiectul prevede și taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă. Măsura făcea parte inițial din pachetul de propuneri discutat odată cu rectificarea bugetară de la începtul lunii august.

„Dacă nu mă înșel nici nu a fost pe legea de abilitare și nu putea să fie aprobat de Guvern ca ordonanță simplă, iar ca ordonanță de urgență este încă destul de complicat să convingi ministerele avizatoare sau ministerul principal avizator că este o urgență, asta trebuie să o stabilească nu juridic cineva ci ca și oportunitate din punct de vedere economic, că dacă e o măsură care aduce un beneficiu bugetului de stat per total, sau bugetul consolidat dacă doriți. Eu cred că este o măsură de urgență, mai ales că este banii sunt necesari la nivel de buget pentru diferite alte măsuri, acesta e un aspect. Al doilea aspect este un mecanism, spunem noi foarte în regulă și în limita legii, adică nu cred că vor fi acțiuni de contestare acestei propuneri sau dacă vor fi, ele vor fi sortite eșecului. Sunt în Parlament dacă știți foarte bine alte două inițiative, dacă nu mă înșel din partea colegului senator Pop și din partea colegilor de la USR, atunci cred că este foarte bună situația în momentul în care în luna septembrie să se discute în Parlament această propunere făcută din partea noastră ca și Guvern să spunem cu un mecanism foarte corect și foarte flexibil, să se conexeze eventual cele trei variante și atunci parlamentarii sau oamenii politici care tot timpul au spus că este o măsură care trebuie să fie urgent aplicată să își arate dorința și putința în Parlament și să dea un vot”, a spus ministrul.

Această impozitare vizează persoanele care realizează venituri din „pensii și/sau indemnizații pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale denumite în continuare contribuabili, sunt obligate la plata taxei pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă, denumită în continuare taxă”, conform proiectului depus la Senat.

Măsura impozitării pensiilor speciale face parte dintr-un pachet de inițiative depuse de senatorul Teodorovici la Parlament, care mai cuprinde Prima Casă sau impozitarea bacșișului.

„Este un număr foarte mare de acte normative și aici pot să fac două mențiuni în principal, a fost un pachet de acte normative pentru care a mai fost nevoie de anumite discuții, anumite clarificări și fapt pentru care s-a depășit termenul până la care Guvernul putea emite ordonanțe în baza legii de abilitare. S-a depus de mine personal ca senator, nu puteam altfel să depun, nu pentru a îmi asuma, cum am văzut iar în presă spunându-se în mod eronat, vreo muncă a administrației. Nu este o muncă a Ministerului de Finanțe și a altor Ministere care au vizat aceste proiecte și depunerea aceasta se face numai pentru faptul că dorim foarte mult ca acestea să fie aprobate pentru că sunt foarte mult cerute de mediul economic… Deja am stabilit și discutat la Senat, ieri am fost la Biroul Permanent, săptămâna viitoare marți voi fi la Biroul Permanent”, a precizat Teodorovici.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină